Oedip la Timișoara își propune să reviziteze un text de teatru clasic (tragedia greacă Oedip la Colonos de Sofocle) printr-o abordare actuală, care va pune în centru fenomenul prezent al migrației și drama refugiaților din Timișoara. Proiectul nostru, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, propune două tipuri de evenimente: mai întâi, o serie de trei întâlniri publice (două în Timișoara și una în București) cu artiști și specialiști pe tema migrației și în legătură cu situația actuală a migranților din Timișoara și în special a refugiaților din Afganistan (puse la dispoziția publicului sub forma a trei podcasturi audio găzduite de Anchor FM și distribuite pe Spotify, Google și Apple Podcasts, YouTube) și un produs media unitar, format dintr-un spectacol de teatru audio, care va fi plasat și promovat pe cele mai importante rețele sociale (Facebook, Youtube, Instagram). Ne dorim să studiem efectele migrației asupra Timișoarei ca relație între istoria ei urbană, fenomenul global al migrației în Vestul Europei și valoarea literaturii dramatice clasice în abordarea unor teme extrem de actuale.
Fiecare întâlnire va include analiza unor elemente centrale din tema migrației actuale în legătură cu Timișoara de către specialiști, artiști și autorități care abordează migrația în munca lor, cu focalizarea pe trei teme: migrația și spațiul urban al Timișoarei, situația refugiaților în Timișoara și România, forme artistice specifice migrației și problema relației artei cu schimbările sociale și istorice. Produsul final va fi un spectacol de teatru audio care propune o interpretare inovatoare a tragediei antice în care Timișoara ia locul Colonosului iar timpul este cel prezent.