Performance interdisciplinar despre corp, memorie și rezistență, 2025

Durată: 70 min + artist talk
Format: performance interdisciplinar (teatru, text, muzică live, video)
Limba: română
Public: 16+
Producător: Centrul Dialectic
Finanțare: AFCN – producție și turneu național
Status: în repertoriu

Echipa artistică

  • Regie, concept, text: Mihai Lukács
  • Performance: Katia Pascariu
  • Muzică live: Oana Hodade 

  • Scenografie și costume: Szilárd Miklós / Dénes Miklósi


  • Coregrafie: Sinko Ferenc
  • Management: Ana Papadima / Jo Brăilescu

ACTING OUT este un performance despre corp ca arhivă a memoriei și a traumei, inspirat de figura Estherei Magyar-Gonda, dansatoare, activistă antifascistă și una dintre personalitățile fondatoare ale dansului modern din România. Deportată în Transnistria și exclusă ulterior din viața scenică, biografia ei devine punctul de plecare pentru o reflecție asupra modului în care istoria se inscripționează în corp și continuă să acționeze dincolo de narațiunile oficiale. În centrul performance-ului se află Katia Pascariu, care împletește această istorie cu propria experiență corporală și profesională. Spectacolul explorează presiunile exercitate asupra corpului artistic, violențele simbolice ale educației teatrale clasice și posibilitatea recuperării prin practici alternative, etice și politice ale scenei. ACTING OUT refuză narațiunea lineară și convențiile teatrale dominante, propunând un colaj de gesturi, sunet live, tăceri și imagini video. Publicul este invitat să reconstruiască sensul din discontinuitate, absență și expunere directă, într-un spațiu performativ care funcționează simultan ca act artistic și poziționare critică.

Context artistic și cercetare
Spectacolul este rezultatul unui proces de cercetare artistică ce combină documentarea istorică, lucrul cu arhiva, practica performativă și reflecția critică asupra corpului ca instrument politic. ACTING OUT se poziționează la intersecția dintre performance, pedagogie și memorie culturală, tratând scena ca spațiu de rezistență și rearticulare a istoriei.


Fotografii de la premieră

Turneu național

În toamna anului 2025, ACTING OUT a fost prezentat într-un turneu național în 11 orașe din România și Republica Moldova, realizat cu sprijinul AFCN. Fiecare reprezentație a fost urmată de un artist talk, deschizând un spațiu de dialog cu publicul despre corp, memorie, violență simbolică și responsabilitate artistică.

ACTING OUT a fost prezentat în următoarele spații culturale:

/SAC @ Malmaison, București
Casa Tranzit, Cluj-Napoca
Teatrul Național Mihai Eminescu, Timișoara
Casa Pogor, Iași
Centrul Național de Educație prin Artă, Chișinău
Casa de Cultură, Hârtop
Centrul Național al Dansului București, București
Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova
Teatrul Dramatic Fani Tardini, Galați
Teatrul Regina Maria, Oradea
Teatrul Național Târgu Mureș, Târgu Mureș
Teatrul de Stat Constanța, Constanța

Receptare critică

Cristina Modreanu, SUPERWOMAN: Katia Pascariu is Acting Out! (Scena): „În spectacolul Acting Out, Katia Pascariu avertizează asupra dublei presiuni care se pune asupra femeilor din meseriile artistice”.

Aura Poenar, Ce înseamnă o poziție etică? Politicile reprezentării în Acting Out, Visul și Waste Side Story, Scena: „Performance‑ul se insinuează într‑o poziție fragilă care speculează dublul sens al expresiei acting out, pe de o parte de a interpreta, a transpune o istorie în acțiune, pe de altă parte de a avea un comportament turbulent… ca formă de exteriorizare a emoțiilor negative (produse de teamă, rușine, frustrare sau traumă”.

Bíró Noémi, Székely Örs, Tolnai Rege, Magyar-Gonda Esther ismétlése és idézése. Kritika az Acting Outról, újszem.org: „Este mai mult decât o simplă expunere, demascare: în acest act autoreflexiv, teatrul devine un instrument al elaborării, iar modelarea acestuia este deja, în sine, o nouă expresie a capacității de a acționa”.

Anca Șugar, În pași de dans spre lumea conștientizării, Tribuna: „Spectacolul Acting Out, prezentat la Casa Tranzit din Cluj-Napoca, a demonstrat cu forță că nu există o separare între minte și corp și că exprimarea de sine are un preț. Și totuși, în ciuda costului, mergi mai departe, așa cum au făcut-o Esther Magyar-Gonda și Katia Pascariu – din pasiune, din convingere, dintr-o nevoie profundă de a da formă experienței trăite”.

Alexandra Robu, Vocea autenticității feminine s-a auzit la Casa Tranzit, Gazeta de Cluj: „Acting Out – un performance care dă voce autenticității vieților a două femei artiste din România, sudate prin note comune ale suferinței și asumării publice, într-un performance al actriței Katia Pascariu”.